B****** M*****
InculpatP**** D****
Parte civilăB****** V*** G****** P*** R*********** L****
Parte civilăB****** R***** P*** R*********** L****
Parte civilăB****** F***** A******** P*** R*********** L****
Parte civilăÎn temeiul prevederilor art. 278 Cod procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale cuprinse în minuta si în dispozitivul Sentinţei penale nr. 67/24.04.2018 pronunţată de către Tribunalul Vaslui, în sensul că se va reţine în mod corect numele inculpatului ca fiind B****** M*****, în loc de Boghian Mihai. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 aprilie 2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.04.2018Condamnă pe inculpatul Boghian Mihai, în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui, relaţie consensuală – 3(trei) copii minori, studii - 11 clase, agricultor, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 10 (zece ) ani închisoare şi 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) ?i k) Cod penal, respectiv a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvâr?irea infrac?iunii de omor prevăzută de art. 188 rap. la art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10) Cod procedură penală. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) ?i k) Cod penal, respectiv a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe durata ?i în condi?iile prevăzute de art. 65 Cod penal. Conform art. 399 alin. 1 şi art. 404 alin. 4 lit. b Cod procedură penală, raportat la art. 202 şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală şi art. 72 alin. 1 Cod penal, dispune deducerea din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului durata re?inerii ?i arestării preventive începând cu data de 31.07.2017 la zi. În temeiul art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, urmând ca în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru ob?inerea şi stocarea în Sistemul National de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În temeiul art. 25 alin. 1, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală Ia act că persoana vătămată P**** D**** a renun?at la preten?iile civile formulate în cauză. În temeiul art. 25 alin. 1, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală Ia act că directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în calitate de reprezentant legal al minorilor B. R., ns. la data de .., B. R. P., ns. la data de .., B. F. A., ns. la data de ...şi B. V. G., ns. la data de..., nu s-a constituit parte civilă în cauză. Conform art. 272 alin. 1 ?i art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să achite statului suma de 3.550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei cheltuieli de judecată efectuate în cursul urmăririi penale. Potrivit art. 274 alin. 1 şi art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu (av.Nechita Daniel- delegaţie nr. 633/1.08.2017, av.Tăbăcaru Cătălina- delegaţie nr.1045-20.12.2017- cameră preliminară, av.Tăbăcaru Cătălina- delegaţie nr.199/26.02.2018- judecată), în cuantum de câte 260 lei fiecare, rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 24 aprilie 2017.
Hotarare 67/2018 din 24.04.2018din lipsă de timp pentru a delibera, va amâna pronunţarea în cauză la data de 24.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.04.2018din lipsă de timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 19.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2018pentru introducerea în cauză şi citarea în calitate de părţi civile a celor 4 copii minori şi a reprezentantului legal al acestora.
Incheiere de sedinta din 07.03.2018