L**** C******
CondamnatÎn baza art.587 Cod procedură penală raportat la art.59 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Lungu Cătălin, deţinut în Penitenciarul Iaşi în executarea pedepsei de 2 ani, 10 luni şi 1364 de zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.4288/2015 a Judecătoriei Iaşi. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Lungu Cătălin de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.4381/2015/2016 emis de Judecătoria Iaşi, atrăgându-i atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art.10 din Legea nr.187/2012. În baza dispoziţiilor art.272 şi art.275 alin.3 şi 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al condamnatului va fi achitată către Baroul Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului (delegaţia nr.0003/11.12.2017). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.01.2018.
Hotarare 40/2018 din 12.01.2018Stabileste termen pentru pronuntare la data de 12.01.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2018