Dosar 3489/265/2017 din 29.12.2017

nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art.287 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3489/265/2017
Data dosar:
29.12.2017
Instanta:
Judecătoria Năsăud
Departament:
Judecatoria Nasaud
Obiect:
nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art.287 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.11.2018 la ora 08:30

    Complet: c10 pen cam prelim fond
  • Soluţionare

    În baza art. 396 alin.1 şi 2 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpata T**** F******, CNP *********4331, fiica lui Samson şi Saveta, născută la data de 10.12.1958 în Sângeorz-Băi, jud. Bistriţa Năsăud, domiciliată în comuna Rodna, nr. 394, jud. Bistriţa Năsăud, de cetăţenie română, divorţată, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, prev. de art. 287 alin. 1 lit. g Cod penal, la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, constată că faptele pentru care a fost condamnată inculpata la pedepsele de 1 an închisoare, prin prezenta hotărâre, la pedeapsa de 1 an închisoare, dispusă în baza Sentinţei penale nr. 83/2017 pronunţată în dosarul penal nr. 415/265/2017 de Judecătoria Năsăud, la pedeapsa de 6 luni închisoare, prin Sentinţa Penală nr. 85/02.03.2016 pronunţată în dosarul nr. 2657/265/2014 al Judecătoriei Năsăud, definitivă la data de 11.11.2016 prin Decizia penală nr. 1369/A/2016 a Curţii de Apel Cluj şi la pedeapsa de 6 luni închisoare, prin Sentinţa Penală nr. 85/02.03.2016 pronunţată în dosarul nr. 2657/265/2014 al Judecătoriei Năsăud, definitivă la data de 11.11.2016 prin Decizia penală nr. 1369/A/2016 a Curţii de Apel Cluj, au fost comise în forma concursului real, astfel, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care va adăuga sporul obligatoriu de 8 luni închisoare, stabilind în final pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare. Potrivit art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 1 an şi 8 luni aplicată inculpatei, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, inculpata urmează a respecta, pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, următoarele măsuri de supraveghere : • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, obligă inculpata ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să urmeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpata ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale), în cadrul Primăriei comunei Rodna sau a oraşului Sîngeorz-Băi, jud. Bistriţa-Năsăud. În baza art. 397 alin.1 şi art. 25 alin.1 Cod de procedură penală va admite acţiunea civilă formulată de părţile civile S********* C***** şi S********* A****, ambii cu domicliul în Ilva Mare, nr. 123, jud. Bistriţa-Năsăud şi va obliga inculpata să achite părţilor civile suma de 10.000 lei, cu titlul de daune materiale. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpata la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art. 276 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă inculpata la plata către părţile civile a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 273 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă inculpata la plata sumei de 12 lei, cu titlu de sumă cuvenită martorului, în favoarea părţilor civile şi respinge în rest cererea de acordare a unor compensaţii băneşti martorilor, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.11.2018.

    Hotarare 315/2018 din 28.11.2018
  • Sedinta din data de 15.11.2018 la ora 08:30

    Complet: c10 pen cam prelim fond
  • Amână pronunţarea

    amânat pronunţare la data de 28.11.2018, din lipsă timp pentru deliberare.

    Incheiere de sedinta din 15.11.2018
  • Sedinta din data de 11.10.2018 la ora 08:30

    Complet: c10 pen cam prelim fond
  • Amână cauza

    lipsă inculpata,citare cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 11.10.2018
  • Sedinta din data de 21.06.2018 la ora 08:30

    Complet: c10 pen cam prelim fond
  • Amână cauza

    pentru administrarea probatoriului încuviinţat

    Incheiere de sedinta din 21.06.2018
  • Sedinta din data de 25.05.2018 la ora 08:30

    Complet: c10 pen cam prelim fond
  • Amână cauza

    pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 25.05.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD