A****** N******** D* I*********** P*** R***** L****
Recurent ReclamantL*** L****
Intimat PârâtC******** L**** A* M*********** B*****
Intimat PârâtM********* B***** P*** P*****
Intimat PârâtT****** S*** A***********
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 1155/CA/14.11.2016 pronunţată de Tribunalul Braşov-secţia a II-a civilă,de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează în parte şi în rejudecare: Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâţii L*** L****,C******** L**** A* M*********** B*****,Municipiul Braşov, T****** S*** A***********, SC Amrita Com SRL, SC Protector Agency SRL,Direcţia de Sport şi Tineret Braşov şi Direcţia de Servicii Sociale Braşov. Constată nulitatea absolută parţială a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Braşov nr.142/16.03.2009 privind aprobarea bugetului general al Municipiului Braşov pe anul 2009, respectiv a art.7 din această hotărâre, prin care s-au aprobat bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate din bugetul Municipiului Braşov, astfel: Direcţia de Tineret şi Sport Braşov şi T****** S*** A*********** - Cap. 67 -„Cultură" - Anexele nr. 13.01 -13.05, Direcţia de Servicii Sociale -Cap.68 -„Asigurări şi asistenţă socială" - Anexele nr.14.01-14.02. Constată nulitatea absolută parţială a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Braşov nr.65/22.02.2010 privind aprobarea bugetului general al Municipiului Braşov pe anul 2010, respectiv a art. 6 din această hotărâre, prin care s-au aprobat bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate din bugetul Municipiului Braşov, astfel: Direcţia de Tineret şi Sport Braşov şi T****** S*** A*********** - Cap. 67 -„Cultură" - Anexele nr. 12.01 -12.07, Direcţia de Servicii Sociale - Cap. 68 -„Asigurări şi asistenţă socială" - Anexele nr.13.01-13.02. Constată nulitatea absolută parţială a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Braşov nr.62/11.02.2011 privind aprobarea bugetului general al Municipiului Braşov pe anul 2011, respectiv a art. 4 din această hotărâre, prin care s-au aprobat bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate din bugetul Municipiului Braşov, astfel: Direcţia de Tineret şi Sport Braşov - Anexa nr. 15, T****** S*** A*********** – Anexa nr. 16, Direcţia de Servicii Sociale - Anexa nr.21; Constată nulitatea absolută a contractului nr. 35/16.03.2012 ?i a actului adi?ional la acesta nr. 1/26.03.2012, încheiate între Protector Agency SRL ?i Direc?ia de Sport ?i Tineret Bra?ov, în valoare totală de 72.599,52 lei; Constată nulitatea absolută a contractului nr. 73/31.03.2011 şi a actului adiţional la acesta nr. 1/04.01.2012, încheiate între Protector Agency S.R.L. şi Direcţia de Sport ?i Tineret Braşov, în valoare totală de 76.763,17 lei; Constată nulitatea absolută a contractului nr. 3499/22.09.2011 încheiate între S.C. Protector Agency S.R.L. şi Direcţia de Sport şi Tineret Braşov în valoare de 4.030,99 lei; Constată nulitatea absolută a contractului nr. 72/23.03.2010 şi a actului adiţional la acesta nr. 1/03.01.2011, încheiat între Protector Agency S.R.L. şi Direcţia de Sport şi Tineret Braşov în valoare totală de 79.311,89 lei; Constată nulitatea absolută a contractului nr. 70/10.10.2008, precum şi a celor 3 acte adiţionale înregistrate cu nr. 90/08.01.2009, nr. 1/07.11.2008 şi nr. 3774/01.10.2009, încheiate între S.C. Protector Agency S.R.L. şi Consiliul Local Braşov - Direcţia de Sport şi Tineret Braşov în valoare totală de 86.857,24 lei; Constată nulitatea absolută a contractului de furnizare de produse nr. 1294/28.11.2008, încheiat între SC Amrita Com SRL şi Municipiul Braşov; Constată nulitatea absolută a contractului nr. 6666/13.11.2008, încheiat între Amrita Com SRL şi T****** S*** A***********, în valoare de 3.963 lei; Constată nulitatea absolută a contractului nr. 3277/11.11.2009 încheiat între Amrita Com SRL şi T****** S*** A***********, în valoare de 4.060 lei; 13. Anularea Contractului nr. 2336/15.11.2010 încheiat între Amrita Com SRL şi T****** S*** A***********, în valoare de 3.546 lei; Constată nulitatea absolută a contractului nr. 22/26.05.2008, precum ?i a celor 3 acte adiţionale înregistrate cu nr. 1/30.05.2008, nr.2/18.08.2008 şi respectiv, nr. 3/29.12.2008, încheiate între Amrita Com SRL şi Direc?ia de Servicii Sociale Braşov, în valoare totală de 436.251,72 lei; Constată nulitatea absolută a contractului nr.25/17.06.2008, precum şi a actului adiţional înregistrat cu nr. 1/10.12.2008, încheiat între SC Amrita Com SRL şi Direcţia de Servicii Sociale Braşov, în valoare totală de 425.599,99 lei; Constată nulitatea absolută a contractului nr. 18/30.04.2009, precum şi a celor două acte adi?ionale înregistrate cu nr. 1/03.12.2009 ?i nr. 2/10.12.2009, încheiat între Amrita Com SRL şi Direc?ia de Servicii Sociale Braşov, în valoare totală de 497.760,00 lei; Constată nulitatea absolută a contractului nr. 22/28.04.2010, precum şi a celor două acte adiţionale înregistrate cu nr. 1/08.07.2010 ?i nr. 2/15.12.2010, încheiat între Amrita Com SRL şi Direc?ia de Servicii Sociale Braşov, în valoare totală de 598.999,99 lei; Constată nulitatea absolută a contractului nr. 24/18.04.2011, precum şi a celor 4 acte adiţionale înregistrate cu nr. 1/10.05.2011, nr. 2/30.09.2011, nr. 3/07.12.2011 ?i respectiv nr. 4/12.12.2011, încheiate între Amrita Com SRL şi Direcţia de Servicii Sociale Braşov, în valoare totală de 550.800,00 lei; Constată nulitatea absolută a contractului nr. 10/20.04.2012 încheiat între Amrita Com SRL şi Direcţia de Servicii Sociale Braşov, în valoare de 441.000,00 lei; Respinge cererea de repunere în situaţia anterioară încheierii actelor a căror nulitate a fost constatată. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC Protector Agency SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Sport şi Tineret Braşov. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC Amrita Com SRL în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Servicii Sociale Braşov ,Municipiul Braşov şi T****** S*** A***********. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii M********* B***** P*** P***** şi Consiliul Local al Municipiului Braşov împotriva pârâţilor L*** L****, SC Amrita Com SRL şi SC Protector Agency SRL. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Direcţia de Servicii Sociale Braşov împotriva pârâţilor L*** L**** şi SC Amrita Com SRL. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Direcţia Sport şi Tineret Braşov împotriva pârâţilor L*** L**** şi SC Protector Agency SRL. Menţine restul dispoziţiilor şi înlătură menţiunile contrare. Respinge recursul incident formulat de intimatele-pârâte SC Protector Agency SRL şi SC Amrita Com SRL. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art.396 alin 2 C.Proc.Civ. azi,24.10.2017.
Hotarare 1096/2017 din 24.10.2017Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 24.10.2017. Pronunţarea se face în condiţiile art.396 al.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2017pentru a se comunica întâmpinarea formulată de Municipiul Braşov şi pentru ca recurenta să formuleze punct de vedere cu privire la aceasta
Incheiere de sedinta din 19.09.2017