I**** V*****
InculpatÎn condiţiile art. 346 alin. 1 din noul Cod de procedură penală (NCPP) constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 3743/P/2015 din data de 25 mai 2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman privind pe inculpatul - I**** V*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului,faptă prevăzută şi pedepsită de art.336 alin.(l) C.pen.. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Constată că Judecătoria Roman este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, potrivit art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 lit. a NCPP. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I**** V*****. Termenul de judecată va fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamţ în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu azi, 29 septembrie 2017.
Incheiere finala dezinvestire 374/2017 din 29.09.2017