S******** S****** P*** R*********** L**** C* S***** A*** S* K*** R****** S**
Apelant ReclamantM****** G****
Intimat PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Tribunalului Mureş – Secţia civilă şi în consecinţă: Declină în favoarea Tribunalului Specializat Mureş competenţa de soluţionare a apelului declarat de către apelanta Societatea Secapital S.a.R.L. ( cu sediul procesual ales ), împotriva încheierii civile nr. 397 din 13 martie 2017, pronunţată de Judecătoria Sighi?oara. Constată ivit conflictul negativ de competenţă, dispune suspendarea soluţionării apelului şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I-a Civilă, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instan?ei azi, 20 decembrie 2017.
Hotarare 1149/2017 din 20.12.2017Amână pronun?area pentru data de 20 decembrie 2017, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2017