H**** M****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.10.2016, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare reprezentând prime, prima de vacanta, men?ionate în adeverin?a nr.XVII/4824/09.09.2016 emisă de Banca Naţională a României şi cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare reprezentând prime, stimulente, alte venituri impozabile, profit, prima de vacanta, men?ionate în adeverin?a nr.DRU-2837/19.09.2015 emisă de Banca Comercială Română. Obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenţei dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 01.10.2016 la zi. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, alcătuite din onorariu de avocat. Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Executorie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.11.2017.
Hotarare 8613/2017 din 28.11.2017Amana pronuntare la data de 28.11.2017. Pronuntata in sedinta publica azi, 23.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2017