A******** D* P********** B* L 3*
ReclamantM********* B******** - S***** 3 P*** P*****
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în Sentinţa civilă nr. 736/7.02.2018, pronunţată în prezentul dosar, în sensul că sediul pârâtei este în …, iar nu … cum greşit s-a redactat. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Calea de atac se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.04.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.04.2019Amână pronunţarea la data de 12.04.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Pronunţată in şedinţa publică azi, 09.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2019Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant, lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii invocate de pârâtă prin întâmpinare ca neîntemeiate. Admite în parte cererea. Obligă pârâta să desfiinţeze platforma betonată în suprafaţă de aprox. 8,5 mp identificată prin referatul nr. SDC 1408/13664/2013 emis de Direcţia control – Serviciul disciplină în construcţii şi afişaj stradal (fila 9 dosar). Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7.02.2018.
Hotarare 736/2018 din 07.02.2018Amână pronunţarea pentru data de 07.02.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2018Amână cauza pentru îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 16.01.2018