S* K***** I***** I********** R* S*
ReclamantM****** G******
PârâtAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată, ridicată din oficiu de instanţă. Constată ca fiind perimată cererea formulată de reclamanta S.C. Kredyt Inkaso Investments Ro. S.A. în contradictoriu cu pârâtul M****** G******, având ca obiect “cerere de valoare redusă”. Cu recurs la Tribunalul Iaşi (care se depune la Judecătoria Iaşi), în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.01.2019.
Hotarare 204/2019 din 15.01.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 15.01.2019, sala 3, C14, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea punerii în discuţie a excepţiei perimării.
Incheiere de sedinta din 12.11.2018In temeiul. art. 411 al 1 pct. 2 din N.C.P.C. suspendă judecarea cauzei privind pe reclamantul S* K***** I***** I********** R* S* si pe pârâtul M****** G******. Cu drept de recurs pe toata perioada suspendării. Fixează termen administrativ pentru verificare la data de 28.09.2018. Dată în camera de consiliu si pronunţată în şedinţă publică azi , 19.03.2018 .
Incheiere suspendare din 19.03.2018