O***** I************ S** C* S***** A*** L* D****** L**** S********
DebitorA****** Y**** G**** S**
CreditorÎn temeiul disp. art.67 alin.2/Legea nr.85/2014, respinge cererea debitorului SC OLLALA INTERNATIONAL SRL. Dispune disjungerea cererii formulate de creditorul A****** Y**** G**** S** împotriva debitorului SC OLLALA INTERNATIONAL SRL şi formarea unui dosar separat în care se va cita debitorul cu exemplar al cererii introductive, cu menţiunea că trebuie să conteste sau să recunoască existenţa stării de insolvenţă, printr-o contestaţie ce va fi depusă la dosar în termen de 10 zile de la primirea cererii şi că este obligat să depună întâmpinare în termen de 15 zile de la comunicarea cererii. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.10.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 18.10.2017În vederea depunerii dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, aferentă cererii introductive şi a completării documentelor prevazute de art. 67 din Legea 85/2014.
Incheiere de sedinta din 04.10.2017