C****** I****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite contestaţia. Anulează decizia nr. 279239/14.04.2017 „privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale”, emisă de intimata C*** J******** D* P***** A**** şi dispune restituirea către contestatoarea C****** I**** a sumelor de bani reţinute în baza acestei decizii. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.01.2018, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Munca si Asigurări Sociale.
Hotarare 166/2018 din 16.01.2018Amână pronunţarea la data de 16.01.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.01.2018, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2018Califică obiectul prezentei acţiuni ca fiind o contestaţie la executare conform prevederilor Legii nr. 263/2010, care se completează cu prevederile Noului Cod de Procedură Fiscală, respectiv Legea nr. 207/2015. Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri. Se emite adresă intimatei pentru a înainta la prezentul dosar, întregul dosar de pensie al contestatoarei şi pentru a preciza dacă a emis vreo decizie de suspendare a plăţii pensiei făcută către contestatoare, iar în caz afirmativ să o depună la dosar. Se emite adresă către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş – Serviciul Orăşenesc Costeşti pentru a comunica care sunt veniturile brute realizate de contestatoare pentru anul fiscal 2015. La această adresă se vor anexa în copie răspunsul emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş – Serviciul Orăşenesc Costeşti, de la fila 17 din dosar şi declaraţia rectificativă a contestatoarei privind veniturile realizate în anul 2015, cu solicitarea să precizeze Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş – Serviciul Orăşenesc Costeşti, dacă există vreo diferenţă între venitul brut realizat de contestatoare în anul 2015, indicat în cele două documente şi, în caz afirmativ, să explice de ce există această diferenţă. Amână judecarea cauzei la data de 11.01.2018. Se citează intimata. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Noiembrie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 02.11.2017