A**** A********
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte contestaţia. Anulează decizia nr. 277759/15.07.2015. Obligă intimata să emită o nouă decizie prin care să stabilească pensia cuvenită contestatorului, începând cu data de 14.07.2015, cu luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual şi a veniturilor suplimentare adaos acord şi prime atestate prin adeverinţa nr. 1564/21.07.2014 eliberată de SOPREX - I.M.I. SA, prin înlocuirea sumelor contributive cu veniturile din salariile realizate. Obligă intimata la plata către contestator a diferenţelor dintre pensia plătită şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, calculate de la data de 14.07.2015 la zi, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. În temeiul prev. art. 453 alin. 2 NCPC, Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat acordat parţial). Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 19.12.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 9640/2017 din 19.12.2017Amână pronunţarea la data de 19.12.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2017