B*** I*******
ReclamantM*** A*** P*** R*********** L**** B*** I*******
ReclamantM*** Z*****
PârâtAdmite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de petenta B*** I*******, în reprezentarea minorului Mate Apor, în contradictoriu cu intimatul M*** Z*****, Obligă intimatul să-şi dea acordul prin act notarial pentru deplasarea în Republica Ungaria, localitatea Szeged, a minorului Mate Apor, însoţit de petentă (mama sa), de la data de 23.11.2017 până la data de 28.11.2017, iar în caz de refuz prezenta ţine loc de acord al intimatului în vederea îndeplinirii tuturor formalităţilor necesare deplasării minorului însoţit de mama sa, în Republica Ungaria, localitatea Szeged, în perioada şi în condiţiile sus arătate. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, apelul urmând să fie depus la Judecătoria Târgu Secuiesc. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2017.
Hotarare 1020/2017 din 13.11.2017