C****** M******** D***** V****** C* D********* A*** L* C****** D* A***** C******* M****
ApelantP****** B*** R****** S** P*** R**** L****
IntimatAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de FIRST BANK SA. Dispune îndreptarea erorii materiale privitoare la obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 499,5 CHF reprezentând comision de acordare a creditului în loc de 524,475 CHF astfel cum din eroare s-a trecut. Îndreptarea se va efectua în toate exemplarele hotărârii şi face parte integrantă din aceasta. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 16 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 16.04.2019Admite apelul declarat de apelantul reclamant CRISTEA MOVILEANU DRAGOŞ VASILE, împotriva sentinţei civile nr.12822/19.12.2016, pronunţată de Judecătoria Braşov, pe care o schimbă în parte şi în rejudecare: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul CRISTEA MOVILEANU DRAGOŞ VASILE, în contradictoriu cu pârâta PIREUS BANK SA, şi în consecinţă: Constată nulitatea absolută ?i caracterul abuziv a clauzei cuprinsă la art.4 pct. III din contractul de credit nr.130002J2110546855/23.05.2008, respectiv clauza privind comisionului de acordare a creditului, respectiv 5% din suma împrumutată. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 524,475 CHF echivalent în lei la cursul BNR din ziua plă?ii, reprezentând comision de acordare a creditului. Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală la această sumă, calculată de la data introducerii acţiunii - 26.02.2016 şi până la data plăţii efective. Constată nulitatea absolută şi caracterul abuziv a clauzei înscrise la art. 3.2 şi 3.3 din contracul de credit nr.130002J2110546855/23.05.2008, cu privire doar la posibilitatea băncii de a modifica în mod unilateral dobânda precum şi la stabilirea unui nou procent fără acordul împrumutatului, privitor la această modificare. Dispune obligarea pârâtei să restituie reclamantului, contravaloarea diferenţei dintre sumele reprezentând dobânda negociată prin acordul părţilor la data încheierii contractului şi sumele încasate de pârâtă ca urmare a modificării acestei dobânzi, de la data încheierii contractului până la data încheierii actului adiţional -17.09.2010. Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală la această sumă, calculată de la data introducerii acţiunii - 26.02.2016 şi până la data plăţii efective. Înlătură din contractul de credit nr. 130002J2110546855/23.05.2008 clauzele constate abuzive. Respinge restul pretenţiilor. Obligă pârâta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial la fond. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţă publică azi, 7.11.2017.
Hotarare 2216/2017 din 07.11.2017amână pronunţarea la 07.11.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2017amână pronunţarea la 24 octombrie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2017Faţă de cererea de amânare, acordă termen de judecată la 10.10.2017;
Incheiere de sedinta din 20.06.2017