D***** N******
Parte civilăB**** L****
InculpatD***** M*******
Parte civilăG******** O****
Parte civilăS***** N*******
Parte civilăRespinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate de inculpatul B**** L****, prin apărător ales, cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală nr. 408/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. În baza art. 346 alin. 2 Cod pr.pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 408/P/2016 din data de 26.04.2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava privind pe inculpatul B**** L****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă” faptă prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B**** L****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. În baza art. 345 alin. 2 Cod pr.pen., prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatului B**** L**** şi persoanelor vătămate (constituite părţi civile) D***** N******, D***** M*******, G******** O****, S***** N*******, DAMIAN PETRONELA, TOTH ADRIANA, DAMIAN GABRIEL DIMITRIE, DAMIAN NELU, DAMIAN COSMIN MARCEL, UMREICH CĂTĂLINA. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 21.07.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 21.07.2017Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 21.07.2017. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 19.07.2017.
Incheiere de sedinta din 19.07.2017