B**** G******* S*****
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. 2 raportat la art. 208 alin. 2, art. 207 alin. 4, art. 202 alin. 1 şi 3, art. 211 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin Ordonanţa procurorului din data de 01 aprilie 2017, dată în dosarul penal nr. 653/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda şi menţinută de judecătorul de cameră preliminară prin Încheierea penală nr. 476/26.05.2017 dată în dosarul cu nr. 3577/328/2017/a1.1 al Judecătoriei Turda şi prin urmare menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul B G –S , , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tractarea pe drumurile publice a unei remorci neînmatriculate, prevăzută de art. 334 alin. 3 din Codul penal şi părăsirea a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art.38, alin. 1 Cod penal, începând cu data de 12 iulie 2017. Menţine obligaţiile prevăzute de art. 215 alin. 1 lit. a, b, c şi alin. 2 lit. a şi i Cod de procedură penală: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Turda, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; a) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată, i) să nu conducă nicio categorie de autovehicule. Supravegherea revine Poliţiei Municipiului Turda, care va stabili programul de supraveghere conform art. 215 alin. 1 lit. c Cod de procedură penală. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune comunicarea încheierii conform art. 215 alin. 5 Cod de procedură penală, precum şi Direcţiei Generale de Paşapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (în temeiul dispoziţiilor art. 40, art. 41 alin. 1, art. 43 din Legea 248/2005 şi art. 2 lit. E pct. 6 din HG 604/2016). Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 iulie 2017.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata21/2017 din 12.07.2017