J**** A***** A********
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul JAA la: - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal (fapta din 19.09.2015), - pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal (fapta din 05.07.2016), - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal (fapta din 05.07.2016). Constată că faptele care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente. În baza art. 38 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate, amintite mai sus, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care adaugă un spor de 6 luni închisoare rezultând pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru un termen de 2 ani, termen de supraveghere stabilit potrivit art. 92 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) sa primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului obligaţia să urmeze un program special de intervenţie pentru conştientizarea consecinţelor comportamentului infracţional, derulat de către serviciul de probaţiune sau sub coordonarea acestuia. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Turda ori în cadrul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii. În temeiul art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 332 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22 septembrie 2017.
Hotarare 320/2017 din 22.09.2017Conform dispoziţiilor art. 391 al. 1 Cod procedură penală, pronunţarea hotărârii va avea loc in data de 22.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2017