S* G*** 2 S**
DebitorC** P******* V* A**
LichidatorD******** C*** N***** - A*** S****
CreditorM********* Z****
CreditorC***** I*** G*******
CreditorSC NR. 1376-Admite raportul final întocmit de lichidatorul judiciar CII P.V. A. ?i cererea acestuia pentru închiderea procedurii insolven?ei. Dispune închiderea procedurii insolvenţei prin faliment a debitorului G.2 S.R.L. Zalău. Dispune radierea debitorului persoană juridică din Registrul comer?ului. Prezenta se notifică direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii de închidere a procedurii. Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Sălaj. Pronunţată în şedinţă publică din 06.11.2018.
Hotarare 1376/2018 din 06.11.2018termen acordat convocarea creditorilor în BPI
Incheiere de sedinta din 04.09.2018termen acordat la solicitarea lichidatorului judiciar în vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 07.05.2018termen acordat la solicitarea lichidatorului judiciar pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 05.02.2018Admite cererea introdusă de către debitorul G.2 S.R.L. Zalău. Deschide procedura simplificată a insolvenţei împotriva patrimoniului debitorului. În baza art. 145 alin.1 lit. A. a) raportat la art. 71 din Legea nr. 85/2014, dispune intrarea în faliment a debitorului G.2 S.R.L. Zalău. Dispune totodată dizolvarea debitorului persoană juridică. Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă CII P.V. A.. Fixează în favoarea lichidatorului judiciar provizoriu desemnat, până la confirmarea lui în condi?iile legii, un onorariu provizoriu în cuantum de 1.500 lei lunar, pentru îndeplinirea atribuţiilor de administrare a procedurii în acest stadiu, dintre cele prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu, pe temeiul art. 45 alin.1 lit. d) raportat la art. 64 lit. a) din Legea nr. 85/2014, obligaţia de a examina activitatea debitorului în raport cu situaţia de fapt ?i de a întocmi şi a depune la dosar - în termen de 40 de zile de la desemnarea sa - un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora în condiţiile prevederilor art. 169-173. Stabileşte, de asemenea, în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu, pe temeiul art. 45 alin.1 lit. d) raportat la art. 101 din Legea nr. 85/2014, obligaţia de a efectua, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, procedura de inventariere a bunurilor din averea debitorului, luând măsuri pentru îndeplinirea, acolo unde este cazul, a formalităţilor de publicitate prevăzute de lege. Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi să nu dispună de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii. De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Dispune comunicarea prezentei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, această din urmă comunicare urmând a fi efectuată de lichidatorul judiciar provizoriu. Dispune lichidatorului judiciar provizoriu efectuarea notificărilor cu privire la deschiderea procedurii, în condi?iile art. 99-100 din Legea nr. 85/2014, tuturor creditorilor, debitorului, O.R.C. Sălaj. Notificarea va cuprinde: - termenul-limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii, pronunţată ca urmare a cererii formulate de debitor, care va fi un termen de 10 zile de la primirea notificării, conform art. 71 alin.2, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora - termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, care este, potrivit legii, de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii – termen fixat de judecătorul-sindic 21.12.2017; se vor men?iona cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă. - termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe, care, potrivit legii, nu poate depăşi 20 de zile pentru procedura generală sau, respectiv, 10 zile, în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului prevăzut pentru declararea crean?elor – termen fixat de judecătorul-sindic 04.01.2018 - termenul de definitivare a tabelului creanţelor, care, potrivit legii, nu poate depăşi 25 de zile, în cazul procedurii generale şi al celei simplificate, de la expirarea termenului corespunzător fiecărei proceduri – termen fixat de judecătorul-sindic 29.01.2018 - locul, data şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor, care, potrivit legii, are loc în maximum 5 zile de la expirarea termenului de publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – termen fixat de judecătorul-sindic 09.01.2018 Fixează următorul termen la judecătorul-sindic pentru verificarea procedurii: 5 februarie 2018. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Sălaj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.11.2017.
Hotararecameraconsiliu177/2017 din 06.11.2017