F***** G*******
InculpatA****** P***** F********* I************ R*****
Parte civilăÎn conformitate cu art. 396 alin. 1 si 2 C. pr. Pen., condamnă pe inculpatul F***** G*******, la 2 ani închisoare pentru săvârsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea –credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei, prevazuta de art. 18/1 alin.1 din Lg nr.78/2000. În baza art. 18/1 alin. 1 teza finală din legea nr. 78/2000 si art. 67 alin. 2 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a si b C. pen., de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., ca pedeapsă accesorie, interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a si b C. pen. Potrivit art. 91 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: •Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probatiune BACAU; •Să primească vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; •Să anunte Serviciul de Probatiune BACAU, în prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depăseste 5 zile; •Să comunice acestui Serviciu schimbarea locului de muncă; •Să comunice acestui Serviciu informatii si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă. În baza art. 93 alin. 2 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarea obligatie: •Să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu institutii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta un număr total de 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunitătii în cadrul Primăriei com.Plopana, jud.Bacau. Desemnează Serviciul de Probatiune BACAU pentru supravegherea executării măsurilor si obligatiilor instituite în sarcina inculpatului. Atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu reacredintă a măsurilor de supraveghere sau a obligatiilor impuse inculpatului, al comiterii unei noi infractiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau al neîndeplinirii integrale a obligatiilor civile stabilite prin sentinta penală atacată. În temeiul art.19 si art.397 C.pr.pen., rap. la art.1357 si urm. C.civ., admite actiunea civila si in consecinta obliga pe inculpatul F***** G******* să plătească părtii civile Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale - Agentia pentru Finantare Investitiilor Rurale suma de 177.940 lei, cu aplicarea accesoriilor fiscale- dobinzi si penalitati - calculate până la achitarea integrală a debitului. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C. pr. Pen., mentine măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului, respectiv tractor marca MASSEY FERGUSON, cap. cil. 5806cc. - instituită prin ordonanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Natională Anticoruptie, Serviciul Teritorial BACAU, nr.61/P/2017 emisă la data de 06.06.2017, până la concurenta sumei de 177.940 lei si accesoriilor fiscale. Constată că inculpatul a avut apărător ales. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1500lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă în care au fost incluse şi cheltuielile judiciare efectuate pe parcursul urmării penale, în cuantum de 1000lei. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntată în sedinta publică din 07.06.2018.
Hotarare 183/2018 din 07.06.2018Amână pronunţarea pentru data de 07.06.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2018PENTRU CONTINUAREA CERCETĂRII JUDECĂTOREŞTI, TERMEN LA 24.05.2018, ORA 9,00 C.2.
Incheiere de sedinta din 12.04.2018PENTRU CONTINUAREA CERCETĂRII, TERMEN LA 12.04.2018,ORA 9,00 C.2.
Incheiere de sedinta din 22.03.2018PENTRU AUDIEREA MARTORILOR, TERMEN LA 22.03.2018, ORA 9,00 C.2.
Incheiere de sedinta din 22.02.2018PENTRU AUDIEREA MARTORILOR, CONTINUAREA CERCETĂRII, TERMEN LA 22.02.2018,ORA 9,00,C.2.
Incheiere de sedinta din 25.01.2018PENTRU ANGAJARE APĂRĂTOR,TERMEN 15.01.2018, ORA 9,00 C.2.
Incheiere de sedinta din 23.11.2017