F***** I*** P****
Condamnattermen preschimbat pentru data de 12.01.2017
În temeiul art. 587 Cod de procedura penală, admite propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Fărcaş Ioan-Petru, DP, deţinut în Penitenciarul Tirgu-Mures în executarea pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 110/2014 a Judecătoriei Urziceni, formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Tirgu-Mures. În temeiul art. 59 alin.1, 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, dispune liberarea condiţionata a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 164/2014 emis de Judecătoria Urziceni. În baza art. 61 Cod penal din 1969, atrage atenţia petentului-condamnat ca săvârşirea de infracţiuni în termenul de definitivare a liberării condiţionate, respectiv până la 10.07.2018, poate atrage revocarea liberării condiţionate şi executarea restului neexecutat, în condiţiile legii. În temeiul art. 275 alin.3 Cod de procedura penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansda din fondurile Ministerului de Justiţie, către Baroul Mureş. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 13.01.2017.
Hotarare 27/2017 din 13.01.2017Stabileşte termen de pronunţare pentru data de 13.01.2017
Incheiere de sedinta din 12.01.2017