S***** I**
InculpatÎn temeiul art.335 alin. 1 C.pen., cu aplic. art.396 alin.10 C.proc.pen., raportat la art. 83 C.pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului Sftecu Ion pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. În temeiul art.334 alin. 1 C.pen., cu aplic. art.396 alin.10 C.proc.pen., raportat la art. 83 C.pen. stabileşte pedeapsă de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului S***** I**, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin. 1 C.pen. În baza art. 38 alin. 2 C.pen., constată că cele două infracţiuni sunt concurente. În baza art. 39 alin. 1 lit. b., contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare cu pedeapsa de 8 luni închisoare, şi stabileşte pedeapsa cea mai grea de 8 luni, la care se aplică un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsa, astfel încât pedeapsa rezultantă stabilită este 8 luni şi 80 de zile închisoare. În baza art.17 alin 2 C.p.p. raportat la art. 83 C. pen. dispune amânarea aplicării pedepsei de 8 luni şi 80 de zile închisoare stabilită în sarcina inculpatului S***** I** şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 84 C. pen. În baza art. 85 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Dolj. Desemnează ca organ cu atribuţii pentru efectuarea supravegherii inculpatului Serviciul de Probaţiune Dolj, căruia i se va comunica o copie a prezentei sentinţe la rămânerea definitivă a acesteia. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen. Şi art. 88 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Pune în vedere inculpatului faptul că nerespectarea cu rea-credinţă obligaţiilor de mai sus ori săvârşirea unei noi infracţiuni cu intenţie sau intenţie depăşită după amânarea aplicării pedepsei atrage revocarea amânării executării pedepsei şi aplicarea şi executarea pedepsei stabilite şi amânate în prezenta cauză, respectiv 8 luni şi 80 de zile închisoare. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 100 lei avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei hotărârii, pentru procuror şi inculpat. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 27.03.2018
Hotarare 1183/2018 din 27.03.2018