S* V***** S******** S**
DebitorB** - G***** S****** G******* S** P*** S******** U*****
ContestatorL******** I*** C****** S*** L********* J******* A* S* V***** S******** S**
IntimatAdmite cererea de abţinere formulată de d-na judecător Elena Gărlici de la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 36195/3/2009/a1 al Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a civilă. Menţine actele îndeplinite în cauză. Dispune trimiterea dosarului la Serviciul registratură în vederea repartizării aleatorii a cauzei. Irevocabilă. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 11 septembrie 2018.
Incheiere finala dezinvestire din 11.09.2018Respinge contestaţia formulată de BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE SA formulată în contradictoriu cu S* V***** S******** S** şi LICHIDARI INFO CONSULT SPRL LICHIDATOR JUDICIAR AL S* V***** S******** S** împotriva raportului trimestrial şi a planul de distribuţie publicate în BPI nr. 19.608/20.10.2017. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.03.2018.
Hotarare 1859/2018 din 23.03.2018Amâna pronunţarea la 23 03 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2018Repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 16.03.2018 pentru când se vor cita părţile conform Codului de procedură civilă şi prin B. P. I. Pune în vedere lichidatorului judiciar, prin adresă, să precizeze ce reprezintă şi să facă referire la înscrisuri justificative corelative pentru fiecare dintre sumele propuse pentru distribuire şi pentru fiecare dintre sumele prezentate în cele două tabele inserate în Raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi încasare creanţe pentru debitorul S* V***** S******** S** publicat în B. P. I. nr. 19608/20.10.2017. Pronunţata în şedinţa publică,azi, 02.02.2018.
Incheiere de sedinta din 02.02.2018amana pronunţare la 02 02 2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.01.2018Amâna pronunţarea la 26 01 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2018