Dosar 3637/100/2017 din 07.11.2017

drepturi băneşti daune interese moratorii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3637/100/2017
Data dosar:
07.11.2017
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
drepturi băneşti daune interese moratorii
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.04.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.2N-fond-confl.de munca,asig. soc.
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamantul S. L. Î. M., în numele membrei de sindicat M. C. în contradictoriu cu pârâta Ş. G. A. S., şi, în consecinţă: Obligă pe pârâta Ş. G. A. S. să calculeze şi să plătească membrei de sindicat M. C., în regim de plata cu ora, drepturile salariale cuvenite ca urmare a predării orelor de educaţie fizică, începând cu data de 01.10.2016 şi până la data de 31.08.2017, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective, toate sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie până la data efectivă a plăţii. Respinge cererea formulată de reclamant în numele membrei de sindicat, pentru perioada 01.09.2016-30.09.2016. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş. Pronunţată la data de 20.04.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 540/2018 din 20.04.2018
  • Sedinta din data de 06.04.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.2N-fond-confl.de munca,asig. soc.
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 05.04.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.2N-fond-confl.de munca,asig. soc.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea soluţiei la data de 20.04.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2018
  • Sedinta din data de 16.03.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.2N-fond-confl.de munca,asig. soc.
  • Termen preschimbat

    Preschimbă termenul de judecată din data de 06.04.2018 în data de 05.04.2018.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD