C****** Z***** C******
ContestatorÎn baza art.599 rap la art 597 alin. 4 C.pr.pen. admite contestaţia la executare formulată de condamnatul a C. Z. C., deţinut în prezent în Penitenciarul Gherla. În baza art.598 alin.1 lit.d C.pr.pen. şi a art.15 alin.1 din Legea nr. 302/2004 deduce din pedeapsa principală de 3 ani 2 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr.315/8.10.2015 a Tribunalului Cluj (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 262/24.02.2016 a Curţii de Apel Cluj), durata arestării provizorii în vederea extrădării, efectuată în Marea Britanie, începând cu data de 21.10.2016 şi până la data de 01.11.2016. Conform art.272 C.pr.pen. stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 130 lei reprezentând onorariul avocaţial din oficiu (cuvenit av. M. N.), care se avansează din F.M.J. Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei la executare formulată de condamnat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie la Curtea de Apel Cluj în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 martie 2017.
Hotarare 94/2017 din 24.03.2017