B******* Ş*****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu. În baza art.279 C.pr.pen. în referire la art. 278 C.pr.pen., dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 247 din data de 09.02.2018 a Tribunalului Bucureşti-Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. 36408/3/2017, urmează a admite sesizarea din oficiu, în sensul că: „Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum total de 520 lei se avansează din fondul M.J. către Baroul Bucureşti”. În temeiul art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 23.03.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.03.2018În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.396 al. 10 din C.pr.pen., condamnă pe inculpatul B******* Ş***** la pedeapsa principală de 1 an şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b din C.pen. pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, cu menţiunea că pedeapsa complementară se va executa de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art.65 alin.1 din C.pen. aplică inculpatului pedepsele accesorii prev. de 66 alin.1 lit.a), b) din C.pen., ce se vor executa în măsura în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani care constituie termen de supraveghere, conform dispoziţiilor art.92 C.pen., termen ce se calculează de la data când prezenta hotărâre rămâne definitivă. În baza art. 93 al. 1 C.pen. dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul B******* Ş***** să respecte următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, căruia i se încredinţează supravegherea inculpatului, la datele ce vor fi stabilite de consilierul de probaţiune din cadrul acestui serviciu; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 93 al. 2 lit. d) C.pen. dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul B******* Ş***** să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 al. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul TIU B******* Ş***** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Direcţiei de Asistenţă Educaţională din Voluntari sau a SC ECOVOL SA din Voluntari. În baza art. 91 al. 4 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului B******* Ş***** asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau atunci când, cu rea-credinţă, inculpatul nu respectă măsurile de supraveghere sau a obligaţiilor prevăzute mai sus stabilite în sarcina sa. În baza art. 399 al. 1 C.p.p. raportat la art. 242 al. 1 C.p.p., revocă măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul B******* Ş***** (măsură luată prin ordonanţa procurorului din 08.08.2017, dispusă în dosarul nr.1391/D/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, Structura Centrală, Secţia de Combatere a Traficului de Droguri). În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpatul B******* Ş***** a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 16 al. 1, art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 în referire la art. 112 lit. f C. pen. dispune confiscarea şi distrugerea, cu păstrarea de contraprobe, a următoarelor cantităţi de droguri: 20,72 grame cannabis şi 50,77 grame fragmente vegetale care conţineau THC, depuse la Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă, conform dovezii cu seria H nr. …/06.09.2017, cu păstrarea cantităţilor de 6,84 grame cannabis şi 10,78 grame fragmente vegetale ce conţineau THC, prelevate drept contraprobe care au fost depuse conform dovezii anterior arătate. În baza art. 1121 alin. (1) lit. a) C.pen., dispune confiscarea extinsă a următoarei sume de bani ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare de la inculpatul B******* Ş*****: suma de 4300 lei, ce a fost consemnată în contul deschis la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, conform chitanţei nr. …. În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpatul B******* Ş***** a 100 pliculeţe din material plastic transparent tip zipp-lock, depuse conform dovezii seria H nr. … la Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti – Serviciul Cazier Judiciar şi Evidenţe Operative. În baza art. 404 al. 4 lit. c) C.pr.pen., menţine măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele nr. 1391/D/P/2017 din data de 08.08.2017 şi nr. 1391/D/P/2017 din data de 05.09.2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, Structura Centrală, Secţia de Combatere a Traficului de Droguri. În baza art. 274 al. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1700 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Executorie cu privire la măsura preventivă, conform art. 399 al. 4 C.p.p. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.02.2018.
Hotarare 247/2018 din 09.02.2018Amână pronunţarea la data de 09.02.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.01.2018Stabileşte pronunţarea la data de 26.01.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2018