Dosar 36432/299/2017 din 16.11.2017

distrugerea (art.253 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 36432/299/2017
Data dosar:
16.11.2017
Instanta:
Judecătoria Sectorul 1 București
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
distrugerea (art.253 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.01.2018 la ora 08:30

    Complet: Complet PENALamanari pronuntare pt.jud.JOITA M.
  • Condamnare

    În temeiul art. 253 alin. 4 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul I****** I** A*****, cercetat sub măsura preventivă a controlului judiciar) la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere (faptă săvârşită la data de 27.07.2017). În baza art. 67 alin. 1 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 1 an. În baza art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, care se va executa în măsura în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 91 C. pen. suspendă executarea pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare sub supraveghere şi, în conformitate cu art. 92 C. pen., stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a şi b C. pen. impune în sarcina inculpatului obligaţiile de a urma un curs de calificare profesională şi să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să presteze un număr de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 1 Bucureşti, respectiv în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 Bucureşti. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Bucureşti supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse. În temeiul art. 91 alin. 4 C. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Ia act că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză de la data de 27.07.2017 la 03.08.2017. În baza art. 399 alin. 1 C. pr. pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă în cauză faţă de inculpatul I****** I** A***** prin încheierea nr. 528/CDL din 03.08.2017 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I a Penală. În baza art. 23 alin. 1 C. pr. pen. ia act că potrivit acordului de mediere nr. A66/29.07.2017 inculpatul a despăgubit partea civilă I****** I** (cu date) la nivelul pretenţiilor reclamate (1500 Euro). În baza art. 404 alin. 4 lit. d C. pr. pen. şi art. 109 C. pen. obligă inculpatul I****** I** A***** să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări a stării de sănătate care să înlăture starea de pericol pentru societate (raport medico-legal nr. A1/9623/02.11.2017 – f. 84 dos. u.p.). În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul I****** I** A***** la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Dispune avansarea unui onorariu în cuantum de 520 lei apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat (delegaţie nr. 0058724/21.11.2017), onorariu care rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bucureşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.01.2018.

    Hotarare 6/2018 din 10.01.2018
  • Sedinta din data de 09.01.2018 la ora 09:00

    Complet: C7-penal
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la data de 10.01.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD