P**** J*****
IntimatÎn temeiul art. 586, art. 597 alin. 4 din Codul de procedură penală şi art. 23 alin. 1 din Legea nr. 253/2013, privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, admite sesizarea formulată de Judecătorul delegat cu executarea din cadrul Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Cluj şi, în consecinţă: În temeiul art. 64 C.pen. şi art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 253/2013, înlocuieşte pedeapsa amenzii penale în cuantum de 200 zile amendă (10.000 lei), aplicată condamnatului P. J., pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. şi ped. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 44 C.pen., prin Sentinţa penală nr. 416/2016, pronunţată la data de 28.11.2016 de Tribunalul Cluj în dosar nr. 3859/117/2016, definitivă prin neapelare, cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 200 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca sau Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca. În temeiul art. 272 C.proc.pen., stabileşte onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 230 lei, care se avansează din Fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în favoarea Baroului Cluj - av. C. A. D. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.06.2017. PREŞEDINTE
Hotarare 212/2017 din 30.06.2017Stabileşte termen în vederea pronunţării pentru data de 30.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2017Fa?ă de lipsa inculpatului P.Z.
Incheiere de sedinta din 26.05.2017