N***** I******
InculpatI. În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b)- teza a II-a Cod procedura penala achită pe inculpata N***** I******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ?tergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. 1 din noul Cod penal (NCP). II. În condiţiile art. 396 alin. 3 din noul Cod de procedură penală (NCPP), raportat la art. 80 şi urm. din noul Cod penal (NCP), renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpata N***** I******, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a atribu?iilor privind verificarea tehnică ori efectuarea repara?iilor, prevăzută de art. 340 alin. 4 NCP. În temeiul art. 81 alin.1 din Codul penal aplică inculpatei un avertisment. În temeiul art. 81 alin. 2 din Codul penal atrage atenţia inculpatei asupra conduitei viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni. În temeiul art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpata la plata către stat a sumei de 250 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză, din care 150 lei cheltuieli efectuate la urmărirea penală. Constată că inculpata a fost asistată de apărător ales. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 8.11.2017.
Hotarare 901/2017 din 08.11.2017DIN LIPSĂ DE TIMP PENTRU DELIBERARE.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2017din lipsă de timp pentru deliberare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2017