Z**** B***** D*****
ReclamantN***** V*****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Z B D în contradictoriu cu pârâtul N V. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 2494,25 lei reprezentând contravaloarea culturilor de porumb, orz şi ovăz distruse, la care se va calcula dobândă legală începând cu data de 07.04.2017 până la plata efectivă a creanţei principale. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1215 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Satu Mare.
Hotarare 3831/2017 din 23.11.2017Amână pronunţarea la data de 23.11.2017, ora 15:00, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2017în vederea îndeplinirii unor obligaţii de către pârât;
Incheiere de sedinta din 03.10.2017Admite sesizarea de preschimbare din oficiu a termenului de judecată fixat în data de 08.09.2017, ca urmare a desfiinţării completului C 3 Stag, respectiv C 3 Stag urg, acordă nou termen de judecată la data de 03.10.2017, sala 64, ora 08:30, dată pentru care se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 24.07.2017termenul a fost preschimbat pentru data de 08.09.2017, sala 64, ora 8:30.
Amână cauza pentru data de 04.07.2017, sala 64, ora 9:00, în vederea administrării probelor încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 23.06.2017În temeiul art. 230 C.proc.civ., admite cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit în dosarul nr. 3659/296/2017 la data de 04.07.2017. Stabileşte noul termen de judecată la data de 08.09.2017, C3 Stag., sala 64, ora 8,30 şi dispune citarea părţilor pentru noul termen fixat în cauză. Atacabilă odată cu fondul.
Incheiere de sedinta din 23.06.2017Amână cauza la data de 23.06.2017, sala 111, ora 8:30, în vederea administrării probelor încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 09.06.2017