C****** C********* F*****
CondamnatÎn baza art.601 ind.1 Cod procedură penală respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiţionată formulată pentru CIORCAN CONSTANTIN-FLORIN, deţinut în prezent în Penitenciarul Iaşi în executarea pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 180 din 22.03.2017 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă prin neapelare la data de 11.04.2017. În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul de 130 lei al apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, conform delegaţiei nr.0368/2018, emisă de Baroul Iaşi, va fi avansat iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de către stat. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.01.2018.
Hotarare 187/2018 din 29.01.2018Amână pronunţarea la data de 29.01.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2018Stabileşte termen de pronunţare la data de 23.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2018