P********* M*************
InculpatS******* J******* D* U****** "******* I*** C** N***
Parte civilăS******** D* A******** J*******
Parte civilăÎn temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării Judecătoriei Suceava cu rechizitoriul nr. 1695/P/2017 din data de 04.05.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul Pentelescu Marian Ciprian, trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.(2) din Codul penal şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin.(1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, faptă prev. şi ped. de art. 338 al. (1) Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 44 alin. 1 Cod penal, precum ?i legalitatea administrării probelor ?i a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Pentelescu Marian Ciprian, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.(2) din Codul penal şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin.(1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, faptă prev. şi ped. de art. 338 al. (1) Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 44 alin. 1 Cod penal. Conform art. 346 al.1 teza finală Cod de procedură penală prezenta încheiere va fi comunicată inculpatului Pentelescu Marian Ciprian, părţilor civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 07.06.2017.
din 07.06.2017