G****** H******* L******* C******** A C******* D******* D* B*** O* C***** P***** C****** L****** L* S** Z********* R***** & P********
CreditorS* M***** I********* S**
DebitorAprobă raportul final al lichidatorului judiciar. În baza art.175 alin 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, închide procedura insolvenţei împotriva MILURI INVESTIŢII S.R.L.. Dispune radierea societăţii debitoare MILURI INVESTIŢII S.R.L.. din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art. 179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Direcţiei Generale A Finanţelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. În baza art. 180 din Legea 85/2014 descarcă lichidatorul judiciar ALV Insolventa SPRL de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare prin BPI, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII a. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 17.11.2022.
Hotarare 5096/2022 din 17.11.2022Amână pronunţarea la data de 17.11.2022, urmând ca soluţia să fie depusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 03.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2022Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 02.06.2022Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 17.02.2022Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 14.10.2021Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 29.04.2021Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 04.02.2021pentru continuarea demersurilor în procedură şi valorificare active
Incheiere de sedinta din 17.09.2020Termenul a fost preschimbat prin încheierea de ?edin?ă din data de 12.03.2020
În baza HCSM nr 191/10.03.2020 ?i a Deciziei Pre?edintelui Tribunalului Bucure?ti nr. 46/11.03.2020, din oficiu preschimbă termenul din data de 16.04.2020 la 17.09.2020, pentru când se citează părţile conform dispoziţiilor de la ultimul termen de judecata/din rezoluţie şi menţiuni. Fără cale de atac. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020 s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată şi amânarea dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 26.09.2019Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 28.03.2019Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Pentru continuarea procedurii în vederea evaluării şi valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 28.06.2018În temeiul art.92 alin.4 din Legea nr.85/2014 privind procedura insolvenţei, aprobă concluziile raportului administratorului judiciar. In baza art.145 alin.1, pct. D din Legea nr.85/2014, dispune trecerea la procedura simplificată de faliment împotriva debitorului S.C. MILURI INVESTIŢII S.R.L. În temeiul art.145 alin.2 din lege: Dispune dizolvarea societatii debitoare . Ridica dreptul de administrare al debitorului. Confirmă lichidator judiciar pe ALV Insolventa I.P.U.R.L. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei în conformitate cu prevederile art.151 din lege. Stabileste termen maxim de 10 zile de la data notificarii deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor catre lichidatorul judiciar, impreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii. În temeiul art. 147 din Legea nr.85/2014 dispune ca lichidatorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de lege. Pune în vedere lichidatorului judiciar să ia măsuri de arhivare a documentelor contabile ale societăţii debitoare, în conformitate cu prevederile Legii nr.16/1996. Termen de judecata la 28.06.2018 Executorie. Cu apel ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi 29.03.2018 .
Hotarare intermediara 2040/2018 din 29.03.2018Admite cererea formulată de creditorul Bank of Cyprus Public Company Limited Nicosia pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului S.C. MILURI INVESTIŢII S.R.L. În temeiul art.65 alin.1, art.71 şi art.72 alin.6 din Legea nr.85/2014 deschide procedura generală împotriva debitorului Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 22.01.2018. Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe 12.02.2018. Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor 09.03.2018. Fixează data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor 19.02.2018. În temeiul art.73 numeşte administrator judiciar provizoriu pe C.I.I. Vaduva Alberto Ciprian care va îndeplini atributiile prevazute de art.58 din lege, cu o remuneraţie de 3.000 lei cu TVA inclus. În temeiul art. 73 din Legea nr.85/2014 dispune ca administratorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de art.99, art. 100 şi art.76. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr.85/2014 şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr.85/2014. Termen pentru continuarea procedurii la 29.03.2018. Executorie. Cu apel, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.12.2017.
Hotarare intermediara 7204/2017 din 07.12.2017Pentru a fi soluţionat litigiul pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 21.09.2017Pentru a se cita părţile
Incheiere de sedinta din 11.05.2017