S* R****** S*
ReclamantG****** J** S**
PârâtObligă pârâta la plata sumei de 438,93 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale scadente si neachitate, precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente, în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere. Obligă pârâta la plata sumei de 257,70 lei (57 euro), reprezentând contravaloarea unui Mininod OPR - 1080M. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.329,86 lei reprezentând contravaloarea abonamentelor aferente perioadei cuprinse între data rezilierii contractului, respectiv luna septembrie 2016, şi data expirării perioadei contractuale, respectiv luna mai 2018. Obligă pârâta la plata către reclamanta creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea şi se judecă la Tribunalul Bihor. Dată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 26.04.2017.
1109/2017 din 26.04.2017