C***** I**** G****
InculpatA*** P** S***** R**** P*** D*** C*** P*** A*** S*** M***
Parte civilăS* E******* T** O** S**
Parte responsabilă civilmenteÎn aplicarea art.5 C.pen. şi a Deciziei nr. 256/06.05.2014 a Curţii Constitutionale, stabileste ca lege penală mai favorabilă în prezenta cauză, legea veche, respectiv C.pen. din 1969. În baza art. 9 al.1 lit.c din Legea 143/2005 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. raportat la disp. art. 74 lit.a si 76 lit.c C.pen. condamnă pe inculpatul C G I, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de: - 6 luni inchisoare şi interzicerea pe o perioadă de pe o perioada de 2 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, lit.b şi c potrivit art. 65 C.pen. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II, lit.b şi c pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C.pen. şi art. 71 al.5 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate, stabilind 2 ani şi 6 luni ani termen de incercare. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate in cazul săvârşirii de noi infracţiuni înăuntrul termenului de incercare stabilit. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 7 din Legea nr. 26/1990 dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă, către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului. Admite acţiunea civilă alăturată procesului penal şi în consecinţă, în baza art. 25 alin. 1 din Codul de procedura penală coroborat cu art. 1349 Cod civil, obligă inculpatul, plata sumei totale de 206.205 lei constând în prejudiciu cauzat bugetului de stat în sumă de 178.200, cu majorările şi penalităţi de întârziere aferente, calculate până la data de 28.11 2014, si apoi în continuare până la achitarea integrală a debitului, în favoarea partii civile Statul Român, prin ANAF Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, sector 5, reprezentat prin Directia Generală Regională a Finantelor Publice Cluj-Napoca, prin mandatar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, cu sediul în loc. Satu Mare, P-ţa. Romană, nr.3-5, jud.Satu Mare, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale. În baza art. 393 raportat la art. 249 Cod procedură penală mentine sechestrul asigurator instituit de către procuror în cursul urmăririi penale prin Ordonanţa din data de 19 martie 2013 (filele 331-334 vol.I dosar u.p.) până la concurenţa sumei ce face obiectul despăgubirii în prezenta cauză. În baza art. 274 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11 aprilie 2018.
Hotarare 36/2018 din 11.04.2018pentru data de 11 aprilie 2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.03.2018pentru data de 26 martie 2018, sala 112, ora 13:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2018faţă de cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 29.01.2018pentru a pune în discuţia părţilor introducerea în calitate de parte responsabilă civilmente a SC Euro Invest Top Oaş SRL, sens în care se va solicita situaţia juridică a acestei societăţi de la ORC.
Incheiere de sedinta din 20.12.2017amână pronunţarea in cauză pentru data de 20 decembrie, ora 13, cam. 112
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.12.2017pentru data de 18 decembrie 2017, sala 112, ora 13:00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.12.2017pentru data de 11 decembrie 2017, sala 112, ora 13:00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.11.2017pentru data de 27 noiembrie 2017, sala 112, ora 13:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2017Pentru audierea martorului încuviinţat
Incheiere de sedinta din 16.10.2017pentru se repeta procedura de citare faţă de martorul lipsă cu mandat de aducere, cu menţiunea însoţit în instaţă.
Incheiere de sedinta din 18.09.2017Faţă de lipsa martorilor încuviinţaţi dispune citarea acestora cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 26.06.2017pentru citarea martorilor indicaţi în rechizitoriu şi a martorilor propuşi în apărare.
Incheiere de sedinta din 15.05.2017pentru întocmirea unui referat de evaluare privind pe inculpat, sens în care se emite adresă către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Incheiere de sedinta din 03.04.2017