O****** I*** G******
InculpatS****** D****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.p.p., rap. la art. 396 alin 10 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul O****** I*** G******, în prezent aflat în stare de arest preventiv, în altă cauză, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie, faptă prev. de art. art. 228 alin 1-art. 229 alin. 1, lit. b şi d C.p., cu aplicarea art. 41 alin 1 C.pen. Pedeapsa se va executa în condiţiile art. 60 C.pen., în stare de detenţie. În baza art. 67 alin. (1) din C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută conform art 68 alin 1 lit b C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din Codul penal, aplică inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) din Codul penal. Ia act că persoana vătămată Salaman Dănuţ, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Ia act că potrivit procesului-verbal din data de 17.01.2017, a fost restituită persoanei vătămate, bicicleta sustrasă. În baza art. 274 alin 1 şi art 396 alin 1 C.proc.pen obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 400 lei, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. În baza art. 274 alin 1 teza finală C.proc.pen, raportat la art. 272 C.proc.pen onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 260 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.11.2017.
Hotarare 2007/2017 din 16.11.2017În temeiul art. 391 alin.2 C.pr.pen. amana pronunţarea până la data de 16.11.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.11.2017În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 02.11.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2017Acorda un nou termen de judecata in vederea efectuării de verificări in baza de date DEBABD cu privire la domiciliul inculpatului. Se emit adrese către a ANP Bucureşti si IGPR Bucureşti - Serviciul Coordonare Centre de Reţinere si Arestare Preventiva, sa comunice daca condamnatul este deţinut sau reţinut in vreun loc de detenţie /reţinere de pe teritoriul tarii. Se efectuează verificări si la Biroul de Supravegheri Judiciare Argeş pentru a vedea daca îl au in evidenta lor pe inculpat , iar in caz afirmativ sa fie citat si prin intermediul acestui serviciu. Se reia procedura de citare cu persoana vatamata Amână judecarea cauzei la 19.10.2017 Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 14.09.2017Se citează cu mandat de aducere, potrivit disp.art.265-266 C.p.p. Se ataseaza sentinţa penala nr. 1612/2014 pronunţata de Judecătoria Piteşti, cu menţiunea datei si modalitatii rămânerii ei definitive, a datelor încarcerării / liberării si a restului rămas neexecutat. In baza art.257 C.p.p. se reia procedura de citare cu persoana vătămata. Amână judecarea cauzei la 14.09.2017. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 15.06.2017