A***** B***** N*****
InculpatCondamnă pe inculpatul A***** B***** N***** la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 al.1 C.p. cu reţinerea art. 396 al.10 C.p. În baza art. 67 al.1 C.p. aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit.a,b şi i C.p. respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, -dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, -dreptul de a conduce vreun vehicul pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară urmând a fi executată în conformitate cu disp. art. 68 al. 1 lit. b C.p. În baza art. 65 C.p. aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b şi i C.p., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. În temeiul 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 2 luni închisoare iar în temeiul art. 92 al. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C.p. În baza art. 93 C.p. impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere se respecte următoarele măsuri de supraveghere: -a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; -b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -d)să comunice schimbarea locului de muncă. -e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 al. 2 lit. b C.p. impune condamnatului să execute obligaţia constând în aceea de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al.3 C.p.pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Mioveni sau Consiliului Local Mioveni. În baza art. 274 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 17 Octombrie 2017.
Hotarare 1719/2017 din 17.10.2017În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. rămâne în pronunţare până la data de 17.10.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03 Octombrie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2017Reia procedura de citare cu inculpatul şi în temeiul art. 265 Cpp emite mandat de aducere pe numele acestuia. Amână judecarea cauzei la data de 03.10.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 27.06.2017