Dosar 36983/245/2017 din 28.12.2017

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 36983/245/2017
Data dosar:
28.12.2017
Instanta:
Judecătoria Iași
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.04.2018 la ora 08:30

    Complet: C13 amânări
  • Admite in parte cererea

    Admite excepţia lipsei de interes pentru facturile emise după data de 26.11.2016 şi în consecinţă respinge cererea formulată de reclamanta S* S******* S*, în contradictoriu cu pârâta H******* D******, pentru sumele reprezentând contravaloarea facturilor emise după data de 26.11.2016. Admite în parte acţiunea promovată de reclamanta S* S******* S*, în contradictoriu cu pârâta H******* D******. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 90,97 lei cu titlu de preţ şi a sumei de 3,11 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Obligă pârâta să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând taxă de timbru în cuantum de 20 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iaşi. Pronunţată astăzi, 13.04.2018, iar soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 4481/2018 din 13.04.2018
  • Sedinta din data de 28.03.2018 la ora 08:30

    Complet: C13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.04.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD