Ţ******* S******** F*****
InculpatÎn baza art. 227 alin. 1 C.proc.pen., respinge propunerea de arestare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara. În baza art. 227 alin. 2 C.proc.pen. rap. la art. 202 alin. 1 şi 4 lit. b) C.proc.pen., dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul ŢĂNDĂREL SEBASTIAN-FLORIN, pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de 12.10.2017. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Politia oraşului Uricani, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) lit. a şi d C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: 1) sa nu depăşească limita teritoriala a judeţului Hunedoara, fixata de organul judiciar decât cu încuviinţarea prealabila a acestuia; 2) să nu se apropie de inculpatul Lang Eduard , de suspecţii Aszalos Alexandru Eduard şi Ghiţă Ionuţ Darius sau martorii Tătaru Andreea Marcella, Ţinică Dragoş Ionuţ , Sobaru Maria Denisa şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; 3)să se supună unor măsuri de control, îngrijire şi tratament medical în scopul dezintoxicării; 4) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alineat 5 Cod procedură penală copia încheierii va fi comunicată cu inculpatul, Poliţia oraşului Uricani, I.P.J. Hunedoara, Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte din cadrul Prefecturii jud. Hunedoara, Politiei de Frontieră Române. Cheltuielile judiciare în cuantum de 50 lei rămân în sarcina statului. Suma de 130 lei reprezentând onorariu asistenţă juridică din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă din camera de consiliu, azi 12.10.2017, ora 14,05.
Incheiere masuri preventive faza de UP 45/2017 din 12.10.2017