G***** G* G*********
InculpatG****** I* G***********
Persoana vătămatăÎn temeiul art. 207 alin.4 şi 7 Cod de procedură penală raportat la art.348 Cod Procedură Penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar şi menţine măsura controlului judiciar dispusă prin decizia nr.23/CCP din 08.02.2017 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr.36/188/2017/a1.2, faţă de inculpatul GAVRIL GHEORGHIŢĂ trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ultraj prevăzut. şi ped. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod Penal. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod de procedură penală, câte o copie a încheierii se comunică, în ziua emiterii acesteia, inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte, IPJ Neamţ, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin. Organele în drept menţin darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales în persoana doamnei avocat ADRIANA NICULIŢĂ. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.03.2017, ora 10:10. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod de procedură penală, câte o copie a încheierii se comunică, în ziua emiterii acesteia, inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte, IPJ Neamţ, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin. Organele în drept menţin darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales în persoana doamnei avocat ADRIANA NICULIŢĂ. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.03.2017, ora 10:10.
6/2017 din 28.03.2017