G***** G* G*********
Apelant InculpatConstată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată împotriva inculpatului GAVRIL GHEORGHIŢĂ, ---, prin decizia nr.23/CCP din data de 08.02.2017, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr.36/188/2017/a1.2 şi menţinută prin sentinţa penală apelată nr.110 din data de 09.08.2017, pronunţată de Judecătoria Bicaz, în dosarul nr.36/188/2017. În temeiul art.420 alin.11, cu art.362 alin.1 şi 2 şi art.208 alin.2, 3 şi 5 Cod procedură penală, menţine măsurii preventive a controlului judiciar luată împotriva acestui inculpat. Dispune comunicarea măsurii organelor prevăzute de lege. Stabileşte termen intermediar pentru verificarea măsurii preventive a inculpatului, la data de 23.11.2017, ora 09:00, complet A4 amânări, şedinţă publică. În temeiul art.98 alin.2 din Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr.1375/2015 din 17 decembrie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, dispune generarea unui dosar asociat corespunzător, având ca obiect verificarea măsurii preventive. Dispune citarea inculpatului şi se va notifica avocatul ales cu privire la termenul intermediar. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.09.2017.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 28.09.2017