G********* C******* S*
ReclamantM****** I***
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta G********* C******* S*, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Banki Donat nr.27, judeţul Covasna, CUI RO 8574327, în contradictoriu cu pârâtul M****** I*** şi drept consecinţă, Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 84,45 lei reprezentând consum apă rece şi apă rece pentru apă caldă, prestaţii facturate pentru perioada ianuarie - februarie 2016, iulie – noiembrie 2016 şi penalităţi de întârziere de 0,02 % pe zi de întârziere, ce se vor calcula începând cu prima zi ulterioară scadenţei fiecărei facturi şi până la achitarea debitului, fără însă a depăşi cuantumul debitului principal. Respinge pretenţia reclamantei privind obligarea pârâtului la plata contravalorii „diferenţelor de citire apă rece şi apă rece pentru apă caldă”, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Întorsura Buzăului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 martie 2017.
Hotarare 77/2017 din 29.03.2017