V****** T******* S**
CreditorM****** T**** S**
DebitorS** I********* C****** S***
LichidatorM***** B***** V*****
CreditorAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar S** I********* C****** S***. În temeiul art. 174 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei M****** T**** S**. Dispune radierea societăţii debitoare din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova. În temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014, Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. În temeiul art. 179 din Legea nr. 85/2014, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru efectuarea menţiunilor, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 15.12.2020.
Hotarare 720/2020 din 15.12.2020Pentru exprimarea votului adunării creditorilor asupra raportului final.
Incheiere de sedinta din 20.11.2020Pentru continuarea procedurii falimentului.
Incheiere de sedinta din 24.09.2020Pune în vedere lichidatorului judiciar să facă dovada demersurilor efectuate de la termenul anterior. Pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 16.07.2020Pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 21.05.2020Pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020Pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 21.11.2019Pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019Pentru desfăşurarea adunării creditorilor din data de 08.07.2019.
Incheiere de sedinta din 21.06.2019Pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 22.04.2019Pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 30.01.2019Pentru punerea în discuţia creditorilor a raportului de evaluare şi pentru stabilirea modalităţii de valorificare a bunurilor.
Incheiere de sedinta din 08.11.2018Pentru depunerea raportului de evaluare.
Incheiere de sedinta din 11.09.2018Pentru continurea procedurii, întocmirea şi depunerea raportului de evaluare a bunurilor.
Incheiere de sedinta din 24.05.2018Pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 20.03.2018Respinge cererea ca nefondată. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.02.2018.
Incheiere de sedinta din 01.02.2018Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 01.02.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.01.2018. Amână cauza la data de 20.03.2018 pentru continuarea procedurii şi obţinerea de oferte pentru realizarea raportului de evaluare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2018Prorogă discutarea cererii de confirmare a societăţii de insolvenţă S** I********* C****** S*** în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC M****** T**** S** şi a onorariului acestuia după reconvocarea adunării creditorilor. Pune în vedere lichidatorului judiciar S** I********* C****** S*** să reconvoace adunarea creditorilor debitoarei SC M****** T**** S** în vederea punerii în discuţia acestora a confirmării lichidatorului judiciar şi stabilirii retribuţiei acestuia cu indicarea expresă a onorariului solicitat. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.12.2017.
Incheiere de sedinta din 05.12.2017Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 05.12.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2017Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea asupra cererii de confirmare a lichidatorului judiciar la data de 29.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2017Admite cererea formulată de administratorul judiciar S** I********* C****** S***. În temeiul art. 145 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă Aprobă raportul administratorului judiciar. În temeiul art. 147 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată şi începerea procedurii falimentului debitoarei M****** T**** S**. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Confirmă în calitate de lichidator judiciar pe S** I********* C****** S***, cu o retribuţie de 1.500 lei care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege. În temeiul art. 145 alin 2 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 151 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen la 16.11.2017, ora 09.00. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.09.2017.
Hotarare intermediara 774/2017 din 21.09.2017Admite cererea formulată de creditoarea SC V****** T******* S** în contradictoriu cu debitoarea M****** T**** S**. În temeiul art. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei M****** T**** S**. În temeiul art. 45 alin 1 lit. d din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează administrator judiciar provizoriu pe S** I********* C****** S***, cu sediul în Ploieşti, str. I. L. Caragiale, nr. 46, judeţul Prahova, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu de 2.000 lei. Dispune administratorului judiciar să efectueze notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului pentru efectuarea menţiunii şi prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă circulaţie, conform art. 99,100 din lege. Fixează următoarele termene: 1) 25.07.2017, termen pentru depunerea de către administratorul judiciar a raportului privind intrarea în procedura simplificată sau continuarea perioadei de observaţie prevăzut de art. 92 din Legea nr. 85/2014; 2) 14.08.2017, termen pentru depunerea raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei, cu menţionarea persoanelor vinovate, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea, conform art. 97 alin. 1 din lege ; 3) 10 zile de la primirea notificării, termen limită de depunere de către creditori a opoziţiilor şi termen de soluţionare a opoziţiilor 10 zile după formularea acestora; 4) 18.08.2017, termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei, conform art. 100 lit. b din Legea nr. 85/2014, 5) 06.09.2017, termen limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor, potrivit art. 100 lit. c din Legea nr. 85/2014, 6) 29.09.2017, termen limită pentru definitivarea tabelului creanţelor conform art. 100 lit. d din Legea nr. 85/2014, 7) 11.09.2017, data şedinţei adunării creditorilor, ora şi locul urmând a fi stabilite de administratorul judiciar provizoriu, care va convoca toţi creditorii debitoarei, conform art. 100 lit. e din Legea nr. 85/2014, Obligă debitoarea să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prev. la art. 67 alin. 1, inclusiv actele prevăzute de art. 67 al. 1 lit. h, i şi j din Legea nr. 85/2014, până la data de 17.07.2017, conform art. 74 din lege, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a depune un plan de reorganizare. Administratorul judiciar va dispune efectuarea notificărilor prev. de art. 99 din lege către toţi creditorii indicaţi de debitor în lista depusă conform art. 67 alin. 1 din lege. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, conform art. 39 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar să comunice prezenta sentinţă tuturor instanţelor în a căror circumscripţie îşi are sediul debitorul, precum şi băncilor la care acesta are deschise conturi bancare, în vederea suspendării tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor împotriva debitorului sau a bunurilor acestuia. Dispune, în baza disp. art. 71 alin 1 din Legea nr. 85/2014, comunicarea prezentei hotărâri administratorului judiciar. Fixează termen la data de 21.09.2017, ora 09,00 şi pune în vedere administratorului judiciar să întocmească un raport lunar cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, conform art. 59 din lege. Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.07.2017.
Hotarare intermediara 649/2017 din 06.07.2017