S* N**** T*** S**
CreditorS* P******* S**
DebitorRespinge contestaţia formulată de debitoarea SC Piratoto SRL, ca neîntemeiată. Admite cererea formulată de creditoarea S* N**** T*** S** pentru deschiderea procedurii de insolventă a debitoarei SC Piratoto SRL. In temeiul art. 3 coroborat cu art. 38 alin. 1 şi art. 70 din Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2014, dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă a debitorului SC Piratoto SRL, cu sediul în Slatina. In temeiul art. 45 coroborat cu art. 73 din Legea privind procedura insolventei nr. 85/2014, numeşte administrator provizoriu pe Casa de Insolvenţă GMC SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea privind procedura insolvenţei. Retribuţia lichidatorului judiciar se va fixa în condiţiile art.39 din Legea nr.85/2014. În temeiul art. 99 din Legea privind procedura insolventei nr. 85/2014, dispune notificarea de către administrator a deschiderii procedurii insolvenţei tuturor creditorilor, debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt conform art. 99 alin. 3, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica pe cheltuiala debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În temeiul art. 92 alin. 1 din legea nr. 85/2014, fixează termen limită pentru depunerea raportului prevăzut de acest text de lege, la data de 24.03.2017. Fixează termen limită pentru depunerea cererilor de creanţă la data de 20.04.2017. Fixează termen limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar de creanţe la data de 15.05.2017. Fixează termen limită pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 09.06.2017. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 19.05.2017 la sediul Tribunalului Olt şi convoacă toţi creditorii debitoarei. În temeiul art. 39 alin 2 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea unui cont bancar de către debitoare la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea trecerii în procedura simplificată a falimentului. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de administratorul desemnat. Termen de procedură: 24.04.2017. Definitivă. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Olt.