K***** M***** I***
ReclamantL****** P***** L********** r********
PârâtADMITE excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Oradea, invocată de pârâtul LAMBERT PIERRE LENAERTS. Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul K***** M***** I*** şi pe pârâtul LAMBERT PIERRE LENAERTS, având ca obiect acţiune în constatare, în favoarea Tribunalului Bihor. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 ianuarie 2018.
Hotarare 8/2018 din 29.01.2018RESPINGE cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul K***** M***** I***, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 100 lei, stabilită în dosarul nr. 370/35/2017. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 11 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 11.12.2017Fixează termen de judecată pentru data de 11 decembrie 2017, camera de consiliu nr. 65, ora 13.00 pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar. În vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar, amână judecarea cauzei pentru data de 29 ianuarie 2018, camera 65, ora 12.00.
Incheiere de sedinta din 20.11.2017