D*** I****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 647/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari privind pe inculpatul D.I. trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului pe drumurile publice prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D.I. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului pe drumurile publice prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) Cod penal, urmând să stabilească termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii conform art. 347 alin. (1) Cod de procedură penală, contestaţia urmând să fie depusă la Judecătoria Răcari.
Incheiere finala dezinvestire 391/2017 din 08.11.2017