F****** A*** M****
ApelantR********* B*** S*
IntimatAdmite apelul formulat de reclamanta-apelantă F.A.M. în contradictoriu cu intimata R.B.SA împotriva sentinţei civile nr. 8592/12.10.2016 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 3715/211/2016, pe care o schimbă, în parte, în sensul că:Admite cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta şi constată caracterul abuziv al clauzei inserate în contractul de credit nr. RF78246212823 din data 21.10.2008 la pct. 3.5 referitoare la obligaţia reclamantei de a achita în favoarea băncii un comision de administrare de 0,33% aplicat la valoarea iniţială a creditului. Constată nulitatea clauzei referitoare la obligaţia reclamantei de a achita comisionul de administrare şi obligă banca să îi restituie sumele încasate cu acest titlu, în perioada 21.10.2008-03.12.2009, cu dobânda legală, începând cu data încasării fiecărei sume şi până la data restituirii efective. Admite cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta şi constată caracterul abuziv al clauzei inserate în contractul de credit nr. RM78246109120 din data 04.11.2008 la pct. 6.2 referitoare la obligaţia reclamantei de a achita în favoarea băncii un comision de administrare de 0,15% aplicat la soldul creditului. Constată nulitatea clauzei referitoare la obligaţia reclamantei de a achita comisionul de administrare şi respinge cererea având ca obiect obligarea băncii să îi restituie sumele încasate cu acest titlu, în perioada 04.11.2008-04.12.2012, cu dobânda legală, începând cu data încasării fiecărei sume şi până la data restituirii efective. Respinge restul pretenţiilor formulate de reclamantă şi menţine soluţia pronunţată de prima instanţă asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active referitoare la contractul de credit nr. RM78246109120 din data 04.11.2008.Respinge apelul formulat de pârâta-apelantă R.B.SA în contradictoriu cu reclamanta-intimată F.A.M. împotriva sentinţei civile nr. 8592/12.10.2016 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 3715/211/2016.Obligă intimata R.B.SA la plata către apelanta F.A.M.a sumei în cuantum de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale ocazionate în calea de atac a apelului. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs ce se depune la instanţa specializată. Pronunţată în şedinţa publică din 02.10.2017.
Hotarare 1254/2017 din 02.10.2017