R**** Ş* I** F*****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin.(1) C.pen. cu aplicarea art. 396 alin.(10) C.pr.pen. condamnă pe inculpatul RĂDU? ION - FLORIN la pedeapsa de 3.000 lei amendă penală, corespunzătoare a 150 zile-amendă în cuantum de 20 lei/zi-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art.67, alin.(1) C.pen. şi art.66 alin.(1), lit.i) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de un an a exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere În baza art. 63, alin. (1) c.pen. atrage atenţia inculpatului că în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, numărul zilelor - amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare. În baza art. 274, alin.(1) C.pr.pen. obligă inculpatul la plata a 450 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 350 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate pe parcursul urmăririi penale. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Feteşti. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2018
Hotarare 60/2018 din 14.05.2018Amână pronunţarea la data de 14.05.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2018stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la data de 27.04.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2018