Dosar 3726/103/2017 din 20.09.2017

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3726/103/2017
Data dosar:
20.09.2017
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia I Civilă si de Contencios Administrativ
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2019 la ora 09:00

    Complet: civil - LM4 amânări
  • Admite cererea

    Admite acţiunea precizată formulată de reclamanta B**** E**** A****, prin reprezentant Sindicatul Apa Serv Neamţ, în contradictoriu cu pârâta S.C Compania Judeţeană Apa Serv S.A Piatra Neamţ şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 10.713 lei (cuantum net) reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele încasate în perioada 19.09.2014 – 08.06.2016, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la momentul achitării efective şi suma de 1.961 lei, dobânda legală calculată până la data de 29.10.2018 şi în continuare până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Neamţ, Secţia I civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 Cod de procedură civilă.

    Hotarare 135/2019 din 12.03.2019
  • Sedinta din data de 05.03.2019 la ora 09:00

    Complet: Civil - LM4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea prezentei cauze la data de 12 martie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 Cod de procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2019
  • Sedinta din data de 30.01.2019 la ora 09:00

    Complet: Civil - LM4
  • Amână cauza

    S-a amânat judecarea cauzei pentru a se comunica părţilor din proces câte un exemplar al raportului de expertiză contabilă cu menţiunea de a formula eventuale obiecţiuni în termen de 5 zile lucrătoare calculate de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

    Incheiere de sedinta din 30.01.2019
  • Sedinta din data de 20.11.2018 la ora 09:00

    Complet: Civil - LM4
  • Amână cauza

    S-a amânat judecarea cauzei pentru a se reveni cu adresă la expert

    Incheiere de sedinta din 20.11.2018
  • Sedinta din data de 25.09.2018 la ora 09:00

    Complet: Civil - LM4
  • Amână cauza

    S-a amânat judecarea cauzei pentru a se reveni cu adresă la expert în vederea efectuării raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 25.09.2018
  • Sedinta din data de 17.07.2018 la ora 09:00

    Complet: civil - LMv4
  • Amână cauza

    S-a amânat judecarea cauzei în vederea efectuării raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 17.07.2018
  • Sedinta din data de 29.05.2018 la ora 09:00

    Complet: Civil - LM4
  • Amână cauza

    S-a amânat judecarea cauzei în vederea administrării probei cu expertiză contabilă

    Incheiere de sedinta din 29.05.2018
  • Sedinta din data de 13.04.2018 la ora 09:30

    Complet: Civil - LM4
  • Amână cauza

    S-a amânat judecarea cauzei pentru a se emite adresă către societatea pârâtă prin care i se va solicita să depună la dosar înscrisurile puise în vedere la termenul anterior de judecată.

    Incheiere de sedinta din 13.04.2018
  • Sedinta din data de 13.02.2018 la ora 09:00

    Complet: Civil - LM4
  • Amână cauza

    S-a amânat judecarea cauzei în vederea administrării probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 13.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD