Dosar 3735/338/2017 din 15.12.2017

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3735/338/2017
Data dosar:
15.12.2017
Instanta:
Judecătoria Zărnești
Departament:
Judecatoria Zarnesti
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL*
  • Condamnare

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE: I. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţi, ca neîntemeiată. II. În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul C****** M*****, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat. În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, cu titlu de pedeapsă complementară, interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii sau după considerarea ca executată a acestei pedepse. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) din Codul penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 96 din Codul penal, constată că infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze a fost comisă înăuntrul termenului de supraveghere de 2 ani stabilit prin sentin?a penală nr. 148/03.08.2017 pronunţată de Judecătoria Zărne?ti în dosarul nr. 174/338/2017, rămasă definitivă la data de 29.08.2017 prin neapelare. În baza art. 96 alin. 4 din Codul penal, revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentin?a penală nr. 148/03.08.2017 pronunţată de Judecătoria Zărne?ti în dosarul nr. 174/338/2017, rămasă definitivă la data de 29.08.2017 prin neapelare şi dispune executarea acestei pedepse. În baza art. 96 alin. 5 din Codul penal raportat la art. 43 alin. 1 din Codul penal, adaugă pedeapsa neexecutată de trei ani stabilită pentru infracţiunea de tâlhărie prin sentin?a penală nr. 148/03.08.2017 pronunţată de Judecătoria Zărne?ti în dosarul nr. 174/338/2017, rămasă definitivă la data de 29.08.2017 prin neapelare pedepsei de cinci ani stabilită în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă rezultantă de opt ani închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) din Codul penal, adaugă restul rămas neexecutat din pedeapsa complementară, interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, urmând ca inculpatului să îi fie interzise aceste drepturi pentru o perioadă de 5 ani, pedeapsă care se va executa după executarea pedepsei închisorii sau după considerarea ca executată a acestei pedepse. În baza art. 45 alin. 5 din Codul penal, va aplica inculpatului C****** M***** pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 alin.1 din Codul penal, scade perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat de la data de 23.11.2017 la zi, precum şi reţinerea de la data de 07.12.2016 la data de 08.12.2016 din dosarul nr. 174/338/2017. În baza art. 399 alin. 1 C.p.p., men?ine starea de arest a inculpatului. III. În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul HERŢA MARIAN-RAUL-OCTAVIAN, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat. În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, cu titlu de pedeapsă complementară, interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii sau după considerarea ca executată a acestei pedepse. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) din Codul penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 96 din Codul penal, constată că infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze a fost comisă înăuntrul termenului de supraveghere de 2 ani stabilit prin sentin?a penală nr. 117/05.07.2017 pronunţată de Judecătoria Zărne?ti în dosarul nr. 591/338/2016, rămasă definitivă la data de 25.07.2017 prin neapelare. În baza art. 96 alin. 4 din Codul penal, revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentin?a penală nr. 117/05.07.2017 pronunţată de Judecătoria Zărne?ti în dosarul nr. 591/338/2016, rămasă definitivă la data de 25.07.2017 prin neapelare şi dispune executarea acestei pedepse. În baza art. 96 alin. 5 din Codul penal raportat la art. 43 alin. 1 din Codul penal, adaugă pedeapsa neexecutată de doi ani stabilită pentru infracţiunea de furt calificat prin sentin?a penală nr. 117/05.07.2017 pronunţată de Judecătoria Zărne?ti în dosarul nr. 591/338/2016, rămasă definitivă la data de 25.07.2017 prin neapelare pedepsei de cinci ani stabilită în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă rezultantă de şapte ani închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) din Codul penal, adaugă restul rămas neexecutat din pedeapsa complementară, interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, urmând ca inculpatului să îi fie interzise aceste drepturi pentru o perioadă de 5 ani, pedeapsă care se va executa după executarea pedepsei închisorii sau după considerarea ca executată a acestei pedepse. În baza art. 45 alin. 5 din Codul penal, aplică inculpatului HERŢA MARIAN-RAUL-OCTAVIAN pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 alin.1 din Codul penal, scade perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat de la data de 23.11.2017 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.p.p., men?ine starea de arest a inculpatului. În baza art. 19, art. 25 şi a art. 397 C.p.p., raportat la art. 1.357 C.civ. şi la art. 1382 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. Tractoare Hoyo S.R.L. şi obligă pe inculpaţii C****** M***** ?i HERŢA MARIAN-RAUL-OCTAVIAN în solidar, la plata catre aceasta a sumei de 107.970 lei, reprezentând daune materiale. În baza art. 19, art. 25 şi a art. 397 C.p.p., ia act că persoana vătămată S*** O******* E***** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 600 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu 690 lei – av. Valentina Manea şi 690 lei av. Liliana Porancea, rămâne în sarcina statului, urmând a fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.09.2018. PRE?EDINTE,

    Hotarare 201/2018 din 26.09.2018
  • Sedinta din data de 19.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL*
  • Amână pronunţarea

    amână pronuntarea la 26.09.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.09.2018
  • Sedinta din data de 05.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL*
  • Amână pronunţarea

    amână pronun?area la 19.09.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.09.2018
  • Sedinta din data de 22.08.2018 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL*
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.08.2018
  • Sedinta din data de 07.08.2018 la ora 10:00

    Complet: C1 - PENAL*
  • Amână cauza

    stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 22.08.2018

    Incheiere de sedinta din 07.08.2018
  • Sedinta din data de 26.06.2018 la ora 13:00

    Complet: C1 - PENAL*
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 26.06.2018
  • Sedinta din data de 12.06.2018 la ora 10:00

    Complet: C1 - PENAL*
  • Amână cauza

    în vederea audierii martorului Marin Laurentiu

    Incheiere de sedinta din 12.06.2018
  • Sedinta din data de 15.05.2018 la ora 10:00

    Complet: C1 - PENAL*
  • Amână cauza

    ADMINISTRARE PROBE

    Incheiere de sedinta din 15.05.2018
  • Sedinta din data de 17.04.2018 la ora 10:00

    Complet: C1 - PENAL*
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 17.04.2018
  • Sedinta din data de 06.03.2018 la ora 11:00

    Complet: C1 - PENAL*
  • Amână cauza

    faţă de lipsa de procedură cu partea civilă, ce se află în insolvenţă

    Incheiere de sedinta din 06.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD