C***** I******* - P*** P*****
PetentM*** C*****
IntimatAdmite cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii formulată de petenta COMUNA ILIŞEŞTI, în contradictoriu cu intimatul M*** C*****. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria JO nr.1432972 din data de 28.01.2017 cu cea a obligării intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 5 ore. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 5 ore cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 55/2002 în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Ilişeşti, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia după un anumit program întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din OG nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.09.2017.
Hotarare 3732/2017 din 28.09.2017